Psalmi 94:16
Cine se va ridica pentru mine împotriva făcătorilor de rău? Sau cine va sta în picioare pentru mine împotriva lucrătorilor nelegiuirii?
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
15Ci judecată se va întoarce la dreptate și toți cei integri în inimă o vor urma.
17De nu ar fi fost DOMNUL ajutorul meu, sufletul meu aproape că ar fi locuit în tăcere.
Cross References
Exodus 32:26Atunci Moise a stat în picioare în poarta taberei și a spus: Cine este de partea DOMNULUI? Acela să vină la mine. Și toți fiii lui Levi s-au adunat la el.
Numbers 25:6Și, iată, unul dintre copiii lui Israel a venit și a adus, la frații săi, o femeie madianită, înaintea ochilor lui Moise și înaintea ochilor întregii adunări a copiilor lui Israel, care plângeau înaintea ușii tabernacolului întâlnirii.
1 Kings 18:39Şi când tot poporul a văzut aceasta, au căzut cu feţele la pământ; şi au spus: DOMNUL, el este singurul Dumnezeu; DOMNUL, el este singurul Dumnezeu.
2 Kings 10:15Și după ce a plecat de acolo, a găsit pe Ionadab, fiul lui Recab, venind să îl întâlnească; și l-a salutat și i-a spus: Este inima ta dreaptă, precum inima mea este cu inima ta? Și Ionadab a răspuns: Este. Dacă este, dă-mi mâna ta. Și i-a dat mâna; și l-a luat la el în car.
Psalms 17:13Ridică-te, DOAMNE, dezamăgește-l, aruncă-l jos, eliberează sufletul meu de cel stricat, care este sabia ta,
Psalms 118:6DOMNUL este de partea mea; nu mă voi teme; ce îmi poate face omul?