Apocalipsa 10:1
Și am văzut un alt înger puternic, coborând din cer, îmbrăcat cu un nor; și avea un curcubeu peste capul lui și fața lui era ca soarele și picioarele lui ca niște stâlpi de foc;
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
2Și avea în mâna sa o cărticică deschisă; și și-a pus piciorul drept pe mare și stângul pe pământ,
Cross References
Exodus 16:10Și s-a întâmplat, pe când Aaron vorbea întregii adunări a copiilor lui Israel, că au privit spre pustie și, iată, gloria DOMNULUI a apărut în nor.
Psalms 97:2Nori și întuneric sunt de jur împrejurul lui, dreptate și judecată sunt locuința tronului său.
Song of Solomon 5:15Picioarele lui sunt ca nişte coloane de marmură, montate pe postamente din aur pur, înfăţişarea lui este ca Libanul, măreaţă ca cedrii.
Isaiah 54:9Fiindcă aceasta este ca apele lui Noe pentru mine, căci aşa cum am jurat că apele lui Noe nu vor mai trece peste pământ, tot astfel am jurat că nu mă voi mai înfuria pe tine, nici nu te voi mai mustra.
Ezekiel 1:28Ca înfățișarea curcubeului care este în nor în ziua cu ploaie, astfel era înfățișarea strălucirii de jur împrejur. Aceasta era înfățișarea asemănării gloriei DOMNULUI. Și, când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit o voce a unuia care vorbea.
Daniel 10:6Trupul lui de asemenea era ca berilul și fața lui ca înfățișarea fulgerului și ochii lui ca lămpi de foc și brațele și picioarele lui de culoarea aramei lustruite și vocea cuvintelor lui ca vocea unei mulțimi.