Apocalipsa 14:13
Și am auzit o voce din cer, spunându-mi: Scrie: Binecuvântați sunt morții care mor în Domnul de acum înainte: Da, spune Duhul, ca să se odihnească de muncile lor; și faptele lor îi urmează.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
12Aici este răbdarea sfinților; aici sunt cei ce țin poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.
Cross References
Psalms 19:11Mai mult, prin ele este servitorul tău avertizat; și în ținerea lor este mare răsplată.
Ecclesiastes 4:1Astfel m-am întors și am luat în considerare toate oprimările făcute sub soare; și iată, lacrimile celor oprimați și nu au avut mângâietor; și de partea opresorilor lor era putere; dar ei nu au avut mângâietor.
Isaiah 57:1Cel drept piere şi nimeni nu pune aceasta la inimă, şi oameni miloşi sunt luaţi, fără ca nimeni să ia aminte că cel drept este luat de la răul ce vine.
Matthew 25:35Fiindcă am fost flămând și mi-ați dat să mănânc; am fost însetat și mi-ați dat să beau; am fost străin și m-ați primit;
Luke 16:25Dar Avraam i-a spus: Fiule, amintește-ți că tu în timpul vieții tale, ai primit lucrurile tale bune și tot așa, Lazăr pe cele rele; dar acum este mângâiat, iar tu ești chinuit.
1 Corinthians 15:18Atunci și cei ce au adormit în Cristos sunt pierduți.