The Bible Software
bible.software › Apocalipsa › Apocalipsa 6 › Apocalipsa 6:12

Apocalipsa 6:12

Și m-am uitat când a deschis al șaselea sigiliu și, iată, a fost un cutremur mare; și soarele a devenit negru ca o pânză de sac din păr și luna a devenit ca sângele;

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And I beheld when he had opened the sixth seal, and, lo, there was a great earthquake; and the sun became black as sackcloth of hair, and the moon became as blood;

In Context

11Și le-au fost date robe albe fiecăruia dintre ei; și li s-a spus că trebuie să se odihnească încă puțin timp, până când se va împlini și numărul părtașilor lor de servire și al fraților lor, care urmau să fie uciși ca ei.

13Și stelele cerului au căzut pe pământ, așa cum un smochin își aruncă smochinele lui necoapte când este scuturat de un vânt puternic.

Read all of Apocalipsa 6

Cross References

Isaiah 13:9Iată, ziua DOMNULUI vine, crudă, deopotrivă cu furie şi mânie înverşunată, pentru a lăsa ţara pustiită, iar el îi va nimici pe păcătoşii din ea.

Isaiah 29:6Vei fi cercetat de DOMNUL oştirilor cu tunet şi cutremur şi mare zgomot, cu furtună şi vijelie şi flacăra focului mistuitor.

Isaiah 60:19Soarele nu îți va mai da lumina ziua, nici luna nu îți va da lumina prin strălucire, ci DOMNUL îţi va fi o lumină veşnică, şi Dumnezeul tău, gloria ta.

Joel 2:10Pământul se va zgudui înaintea lor; cerurile vor tremura; soarele şi luna vor fi întunecate şi stelele îşi vor retrage strălucirea;

Joel 3:15Soarele şi luna se vor întuneca şi stelele îşi vor retrage strălucirea.

Amos 8:9Și se va întâmpla în acea zi, spune Domnul DUMNEZEU, că voi face ca soarele să apună la amiază și voi întuneca pământul în plină zi;

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Apocalipsa 6:12

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Apocalipsa 6:11Apocalipsa 6Apocalipsa 6:13 →