Epistola lui Pavel către Tit 1:3
Și la timpurile cuvenite a arătat cuvântul său prin predicarea ce mi s-a încredințat, conform poruncii lui Dumnezeu, Salvatorul nostru;
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Epistola lui Pavel către Tit 1
Cross References
Isaiah 45:15Cu adevărat tu eşti un Dumnezeu care te ascunzi, O Dumnezeul lui Israel, Salvatorul.
Daniel 8:23Și în timpul de pe urmă al împărăției lor, după ce călcătorii de lege vor ajunge la plinătate, se va ridica un împărat cu o înfățișare aspră care înțelege vorbe adânci.
Daniel 11:27Și ambele inimi ale acestor împărați vor fi să facă ticăloșie și vor vorbi minciuni la o masă; dar nu va prospera, căci totuși sfârșitul va fi la timpul rânduit.
Mark 13:10Și evanghelia trebuie întâi să fie predicată printre toate națiunile.
Luke 1:47Și duhul meu s-a bucurat în Dumnezeu, Salvatorul meu.
Acts 17:26Și a făcut dintr-un singur sânge toate națiunile oamenilor să locuiască pe toată fața pământului, și a hotărât timpurile dinainte rânduite și granițele locuinței lor;