The Bible Software
bible.software › Epistola lui Pavel către Tit › Epistola lui Pavel către Tit 3 › Epistola lui Pavel către Tit 3:11

Epistola lui Pavel către Tit 3:11

Știind că cel ce este astfel, este pervertit și păcătuiește, condamnându-se pe el însuși.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Knowing that he that is such is subverted, and sinneth, being condemned of himself.

In Context

10Pe omul eretic, după prima și a doua avertizare, respinge-l,

12Când voi trimite pe Artema la tine, sau pe Tihic, străduiește-te să vii la mine la Nicopole, fiindcă am hotărât să iernez acolo.

Read all of Epistola lui Pavel către Tit 3

Cross References

Luke 7:30Dar fariseii și învățătorii legii au respins sfatul lui Dumnezeu împotriva lor, nefiind botezați de el.

John 3:18Cine crede în el, nu este condamnat; dar cine nu crede este deja condamnat, pentru că nu a crezut în numele singurului Fiu născut al lui Dumnezeu.

Acts 15:24Întrucât am auzit că unii care au ieșit dintre noi v-au tulburat prin cuvinte, subminându-vă sufletele, zicând: Să fiți circumciși și să țineți legea; cărora nu le-am dat vreo astfel de poruncă;

1 Timothy 1:19Ținând credința și o conștiință bună, pe care unii le-au lepădat, și referitor la credință au naufragiat;

Titus 1:11Ale căror guri trebuie să fie astupate, care răstoarnă case întregi, învățând ce nu ar trebui, de dragul unui câștig murdar.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola lui Pavel către Tit 3:11

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Epistola lui Pavel către Tit 3:10Epistola lui Pavel către Tit 3Epistola lui Pavel către Tit 3:12 →