The Bible Software
bible.software › Zaharia › Zaharia 1 › Zaharia 1:18

Zaharia 1:18

Atunci mi-am ridicat ochii şi am văzut şi iată, patru coarne.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Then lifted I up mine eyes, and saw, and behold four horns.

In Context

17Strigă totuşi, spunând: Astfel spune DOMNUL oştirilor: Cetăţile mele, prin prosperitate, vor fi împrăştiate peste tot şi DOMNUL va mângâia încă Sionul şi va alege încă Ierusalimul.

19Şi am spus îngerului care vorbea cu mine: Ce sunt acestea? Şi el mi-a răspuns: Acestea sunt coarnele care au împrăştiat pe Iuda, pe Israel şi Ierusalimul.

Read all of Zaharia 1

Cross References

Joshua 5:13Și s-a întâmplat, când Iosua era lângă Ierihon, că și-a ridicat ochii și a privit și, iată, un om stătea în picioare înaintea lui cu sabia scoasă, în mână. Și Iosua a mers la el și i-a spus: Ești pentru noi sau pentru potrivnicii noștri?

2 Kings 17:1În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început Osea, fiul lui Ela, să domnească în Samaria peste Israel; și a domnit nouă ani.

2 Kings 24:1În zilele lui, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, s-a urcat la Ierusalim, și Ioiachim a devenit servitorul lui trei ani; apoi s-a întors și s-a răzvrătit împotriva lui.

Daniel 7:3Și patru fiare mari au ieșit din mare, diferite una de alta.

Daniel 11:28Atunci el se va întoarce în țara lui cu mari bogății; și inima lui va fi împotriva legământului sfânt; și va face lucruri mărețe și se va întoarce în propria țară.

Zechariah 5:1Atunci m-am întors şi mi-am ridicat ochii şi am privit şi iată, un sul zburând.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Zaharia 1:18

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Zaharia 1:17Zaharia 1Zaharia 1:19 →