Zaharia 12:7
DOMNUL de asemenea va salva corturile lui Iuda întâi, pentru ca gloria casei lui David şi gloria locuitorilor Ierusalimului să nu se preamărească împotriva lui Iuda.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Job 19:5Dacă într-adevăr vă veți preamări împotriva mea și îmi veți folosi ocara pentru a pleda împotriva mea,
Psalms 38:16Fiindcă am spus: Ascultă-mă, ca nu cumva ei să se bucure de mine, când piciorul meu alunecă, ei se preamăresc împotriva mea.
Isaiah 2:11Privirile îngâmfate ale omului vor fi umilite şi trufia oamenilor va fi aplecată şi numai DOMNUL va fi înălţat în acea zi.
Jeremiah 9:23Astfel spune DOMNUL: Să nu se laude înțeleptul cu înțelepciunea lui, nici cel puternic să nu se fălească cu puterea lui, bogatul să nu se fălească în bogățiile lui;
Amos 9:11În acea zi voi ridica tabernacolul căzut al lui David și îi voi închide spărturile; și îi voi ridica ruinele și îl voi zidi ca în zilele din vechime;
Zechariah 11:11Şi a fost rupt în acea zi: şi astfel, cei săraci ai turmei, care m-au aşteptat, au cunoscut că acesta era cuvântul DOMNULUI.