Zaharia 14:8
Şi se va întâmpla în acea zi, că ape vii vor ieşi din Ierusalim: jumătate din ele spre marea de est şi jumătate din ele spre marea de vest; vara şi iarna va fi aceasta.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Isaiah 35:7Şi pământul uscat va deveni iaz şi ţara însetată izvoare de apă; în locuinţa dragonilor, unde fiecare se întinde, va fi iarbă cu trestii şi papură.
Isaiah 49:10Nu vor flămânzi nici nu vor înseta; nici căldura nici soarele nu îi vor lovi, căci cel ce are milă de ei îi va conduce, pe lângă izvoarele de apă îi va călăuzi.
Ezekiel 47:1După aceasta m-a dus din nou la ușa casei și, iată, ape ieșeau de sub pragul casei spre est, pentru că fața casei dădea spre est și apele curgeau de sub partea dreaptă a casei, în partea de sud a altarului.
Joel 3:18Şi se va întâmpla în acea zi că munţii vor picura vin nou şi dealurile vor curge cu lapte şi toate râurile lui Iuda vor curge cu ape şi o fântână va ieşi din casa DOMNULUI şi va uda valea Sitimului.
John 4:10Isus a răspuns și i-a zis: Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și cine este cel ce îți spune: Dă-mi să beau, tu i-ai fi cerut și el ți-ar fi dat apă vie.
John 5:4Fiindcă un înger se cobora la un anumit timp în scăldătoare și tulbura apa; și cine intra primul după tulburarea apei era făcut sănătos de orice boală avea.