Zaharia 2:10
Cântă şi bucură-te, fiică a Sionului, pentru că, iată, eu vin şi voi locui în mijlocul tău, spune DOMNUL.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Leviticus 26:12Și voi umbla între voi și voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul meu.
Psalms 40:7Atunci am spus: Iată, eu vin, în sulul cărții este scris despre mine,
Psalms 68:18Te-ai urcat în înălțime, ai dus în captivitate captivitatea, ai primit daruri pentru oameni; da, și pentru cei răzvrătiți, ca DOMNUL Dumnezeu să locuiască printre ei.
Isaiah 12:6Strigă şi chiuie, locuitor al Sionului, căci mare este Cel Sfânt al lui Israel în mijlocul tău.
Isaiah 40:9O, Sion, care aduci veşti bune, ridică-te la muntele înalt; Ierusalime, care aduci veşti bune, înalţă-ţi vocea cu tărie; înalţ-o, nu te teme; spune cetăţilor din Iuda: Iată-l pe Dumnezeul vostru!
Isaiah 48:20Ieşiţi din Babilon, fugiţi de caldei, vestiţi cu o voce de cântare, spuneţi aceasta, rostiţi aceasta până la capătul pământului; spuneţi: DOMNUL a răscumpărat pe servitorul său Iacob.