Zaharia 7:14
Ci i-am împrăştiat cu un vârtej de vânt printre toate naţiunile pe care nu le cunoşteau. Astfel ţara a fost pustie după ei, încât nimeni nu trecea prin ea, nici nu se întorcea din ea; fiindcă ei au pustiit ţara cea plăcută.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Leviticus 26:22De asemenea voi trimite fiare sălbatice printre voi, care vă vor jefui de copiii voștri și vor distruge vitele voastre și vă vor împuțina la număr; și căile vieții voastre vor fi pustiite.
Deuteronomy 4:27Şi DOMNUL vă va împrăştia printre naţiuni şi veţi rămâne puţini la număr printre păgânii, la care DOMNUL vă va conduce.
Deuteronomy 28:49DOMNUL va aduce împotriva ta o naţiune de departe, de la marginea pământului, precum zboară acvila; o naţiune a cărei limbă nu o vei înţelege;
2 Chronicles 36:21Pentru a împlini cuvântul DOMNULUI prin gura lui Ieremia, până când țara s-a bucurat de sabatele ei, fiindcă atât cât a fost pustie a ținut sabatul, pentru a împlini șaptezeci de ani.
Isaiah 17:13Naţiunile se vor revărsa ca tumultul multor ape, dar Dumnezeu le va mustra şi ele vor fugi departe şi vor fi alungate ca pleava munţilor înaintea vântului şi ca praful adunat înaintea vârtejului de vânt.
Isaiah 66:15Căci, iată, DOMNUL va veni cu foc şi cu carele lui ca un vârtej de vânt, să întoarcă mânia lui cu furie şi mustrarea lui cu flăcări de foc.