Zaharia 9:10
Şi voi stârpi carul din Efraim şi calul din Ierusalim şi arcul de război va fi stârpit; şi el va vorbi păgânilor de pace; şi locul domniei lui va fi de la mare până la mare şi de la râu până la marginile pământului.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
1 Kings 4:21Şi Solomon a domnit peste toate împărăţiile de la râu până la ţara filistenilor şi până la graniţa Egiptului; ei au adus daruri şi i-au servit lui Solomon în toate zilele vieţii sale.
Psalms 72:3Munții și dealurile mici vor aduce pace poporului, prin dreptate.
Psalms 72:8El va stăpâni de asemenea de la mare la mare și de la râu până la marginile pământului.
Psalms 89:26El va striga către mine: Tu ești tatăl meu, Dumnezeul meu și stânca salvării mele.
Isaiah 2:4Şi el va judeca între naţiuni şi va mustra mulţi oameni; şi îşi vor bate din săbii fiare de plug şi din suliţele lor, prăjini de curăţat pomi; nu va ridica naţiune sabie împotriva altei naţiuni, nici nu vor mai învăţa războiul.
Isaiah 11:10Şi în acea zi va fi o rădăcină a lui Isai care va sta ca un însemn al popoarelor; la acesta vor căuta neamurile şi odihna lui va fi glorioasă.