The Bible Software
bible.software › Cartea a doua Paralipomena › Cartea a doua Paralipomena 13 › Cartea a doua Paralipomena 13:7

Cartea a doua Paralipomena 13:7

Și au adus chivotul lui Dumnezeu într-un car nou din casa lui Abinadab; iar carul îl conduceau Uza și Ahia.

Biblia

In The King James Version

And they carried the ark of God in a new cart out of the house of Abinadab: and Uzza and Ahio drave the cart.

In Context

6Atunci s-a dus David și tot Israelul la Chiriat-Iearim, ce este în Iuda, ca să strămute de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia se cheamă numele Domnului Celui care sade pe heruvimi.

8David însă și toți Israeliții jucau înaintea lui Dumnezeu cât puteau cu cântări din gură, din chitară, din psaltirion, din timpane și țimbale și din trâmbițe;

Read all of Cartea a doua Paralipomena 13

Cross References

Numbers 4:15Eleazar, fiul preotului Aaron, va fi supraveghetor peste untdelemnul pentru sfeșnic, aromatele de tămâiat, darul zilnic de pâine și mirul; va avea și supraveghere peste tot cortul și peste câte sunt în el și în locașul sfânt și peste toate lucrurile”.

1 Samuel 7:1Atunci au venit locuitorii din Chiriat-Iearim și au luat chivotul Domnului și l-au adus în casa lui Aminadab, pe deal, iar pe Eleazar, fiul lui, l-au sfințit ca să păzească chivotul Domnului.

2 Samuel 6:4Și l-au adus cu chivotul Domnului din casa lui Aminadab cea de pe deal și Ahio mergea înaintea chivotului Domnului.

1 Chronicles 15:13Deoarece înainte n-ați făcut voi aceasta, Domnul Dumnezeul nostru ne-a lovit, pentru că nu L-am căutat cum se cuvine".

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea a doua Paralipomena 13:7

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea a doua Paralipomena 13:6Cartea a doua Paralipomena 13Cartea a doua Paralipomena 13:8 →