The Bible Software
bible.software › Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni › Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 10 › Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 10:9

Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 10:9

Nici să ispitim pe Domnul, precum L-au ispitit unii dintre ei și au pierit de șerpi;

Biblia

In The King James Version

Neither let us tempt Christ, as some of them also tempted, and were destroyed of serpents.

In Context

8Nici să ne desfrânăm cum s-au desfrânat unii dintre ei, și au căzut, într-o zi, douăzeci și trei de mii;

10Nici să cârtiți, precum au cârtit unii dintre ei și au fost nimiciți de către pierzătorul.

Read all of Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 10

Cross References

Exodus 17:7De aceea s-a pus locului aceluia numele: Masa și Meriba, pentru că acolo cârtiseră fiii lui Israel și pentru că ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este, oare, Domnul în mijlocul nostru sau nu?”

Numbers 21:5Și grăia poporul împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise, zicând: „La ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu, că aici nu este nici pâine, nici apă și sufletul nostru s-a scârbit de această hrană sărăcăcioasă”.

Hebrews 3:8Nu vă învârtoșați inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 10:9

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 10:8Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 10Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 10:10 →