Cartea a patra a Regilor 18:37
Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu Doamne ești Dumnezeu și că Tu le întorci inima la Tine!"
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea a patra a Regilor 18
Cross References
Genesis 32:24Rămânând Iacov singur, s-a luptat Cineva cu dânsul până la revărsatul zorilor.
Genesis 32:28Zisu-i-a Acela: „De acum nu-ți va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai ieșit biruitor!”
2 Samuel 7:26Ca să preaînalțe numele Tău în veci și să se zică: Domnul Savaot este Dumnezeu peste Israel. Casa robului Tău David să fie tare înaintea feței Tale.
1 Kings 18:29Trecuse acum de amiază și ei s-au zbuciumat mereu până la timpul jertfei. Dar n-a fost nici glas, nici răspuns, nici auzire. Atunci a zis Ilie Tesviteanul către proorocii lui Baal: "Dați-vă acum la o parte, ca să-mi săvârșesc și eu jertfa mea!" și s-au dat la o parte.
1 Kings 20:28Atunci s-a apropiat omul lui Dumnezeu și a zis regelui lui Israel: "Așa zice Domnul: Pentru că Sirienii vorbesc: Domnul este Dumnezeul munților, iar nu Dumnezeul văilor, iată Eu îți voi da toată această mulțime în mâna ta, ca să cunoști că Eu sunt Domnul!"
2 Chronicles 14:11Apoi a strigat Asa către Domnul Dumnezeul său și a zis: "Doamne, la Tine este puterea, ca să ajuți și celui tare și celui ce nu este tare; ajută-ne dar nouă, Doamne Dumnezeul nostru, căci noi în Tine nădăjduim și în numele Tău am pornit împotriva acestei mulțimi, care este atât de mare; Doamne, Tu ești Dumnezeul nostru, să n-aibă omul putere împotriva Ta".