The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 10 › Daniel 10:1

Daniel 10:1

În anul al treilea al lui Cirus, regele Perșilor, i s-a descoperit un cuvânt lui Daniel - care se chema Beltșațar - și adevărat este cuvântul și el vestește război mare. El a pătruns cuvântul și a înțeles vedenia.

Biblia

In The King James Version

In the third year of Cyrus king of Persia a thing was revealed unto Daniel, whose name was called Belteshazzar; and the thing was true, but the time appointed was long: and he understood the thing, and had understanding of the vision.

In Context

2"În vremea aceea, eu, Daniel, am petrecut trei săptămâni de zile în jale.

Read all of Daniel 10

Cross References

2 Chronicles 36:22Iar în anul dintâi al lui Cirus, regele Persiei, pentru împlinirea cuvintelor Domnului rostite prin Ieremia, a trezit Domnul duhul lui Cirus, regele Persiei, și a poruncit acesta să se facă cunoscut tuturor din tot regatul său, prin cuvânt și prin scris și să le spună:

Ezra 3:7Au dat argint cioplitorilor de piatră şi tâmplarilor şi merinde, băuturi şi untdelemn sidonienilor şi tirienilor, ca să aducă pe mare până la Iafo lemne de cedru din Liban, după învoirea dată de Cirus, împăratul perşilor.

Ezra 4:5Cumpărând contra lor pe sfetnicii regelui, ca să zădărnicească planul lor în toate zilele lui Cirus, regele Perșilor, până în zilele lui Darie, regale Perșilor.

Ezra 6:3"În anul întâi al regelui Cirus, regele Cirus a dat această poruncă pentru templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim: Să se zidească templul pe locul acela unde se aduc jertfele și să i se pună temelii sănătoase! Înălțimea lui să fie de șaizeci de coți și lărgimea lui tot de șaizeci de coți.

Isaiah 44:28Și am zis despre Cirus: "El este păstorul Meu, el va împlini toate voile Mele". Și despre Ierusalim am zis: "Să fie rezidit și templul să fie ridicat din temelii!" Capitolul 44

Daniel 1:17Și după ce au ieșit ei și regele a pus bucatele înaintea lui Bel, a poruncit Daniel slugilor sale și au adus cenușă și au presărat-o în tot templul, în fața regelui.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 10:1

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
Daniel 10Daniel 10:2 →