Cartea Exodului 20:19
Apoi a zis către Moise: „Vorbește tu cu noi și vom asculta, dar Dumnezeu să nu grăiască cu noi, ca să nu murim”.
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea Exodului 20
Cross References
Genesis 32:30Și a pus Iacov locului aceluia numele Peniel, adică fața lui Dumnezeu, căci și-a zis: „Am văzut pe Dumnezeu în față și mântuit a fost sufletul meu!”
Deuteronomy 5:5Iar eu am stat în vremea aceea între Domnul și voi, ca să vă spun Cuvântul Domnului, căci voi v-ați temut de foc și nu v-ați suit în munte, – și a zis Domnul:
Deuteronomy 18:16Că tu la Horeb, în ziua adunării, ai cerut de la Domnul Dumnezeul tău și ai zis: Să nu mai aud glasul Domnului Dumnezeului meu și focul acesta mare să nu-l mai văd, ca să nu mor.
Galatians 3:19Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmașul, Căruia I s-a dat făgăduința, și a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui Mijlocitor.