The Bible Software
bible.software › Ezechiel › Ezechiel 23 › Ezechiel 23:38

Ezechiel 23:38

Iată ce Mi-au mai făcut ele: Au pângărit locașul Meu cel sfânt în aceeași zi și zilele Mele de odihnă le-au călcat;

Biblia

In The King James Version

Moreover this they have done unto me: they have defiled my sanctuary in the same day, and have profaned my sabbaths.

In Context

37Căci ele s-au desfrânat și pe mâinile lor au sânge; s-au desfrânat cu idolii lor, și pe fiii lor, care Mi i-au născut, i-au trecut prin foc, ca să le fie de mâncare.

39Pentru că atunci când ele au junghiat copiii lor pentru idolii lor, în aceeași zi au venit în locașul Meu cel sfânt ca să-l pângărească; iată cum s-au purtat ele în locașul Meu!

Read all of Ezechiel 23

Cross References

2 Kings 21:4Apoi a zidit jertfelnice chiar și în templul Domnului, de care zisese Domnul: "În Ierusalim voi pune numele Meu!"

2 Kings 23:11A nimicit caii pe care regii lui Israel îi așezaseră în cinstea soarelui înaintea intrării templului Domnului, aproape de locuința eunucului Netan-Melec cea din Parvarim, iar carul soarelui l-a ars.

Jeremiah 17:27Iar de nu Mă veți asculta ca să sfințiți ziua odihnei și să nu duceți sarcini, când intrați pe porțile Ierusalimului în ziua odihnei, voi aprinde foc la porțile lui și va arde palatele Ierusalimului și nu se va stinge". Capitolul 17

Ezekiel 7:20Prin găteli frumoase ei le-au prefăcut pe acestea în mândrie și tot din acestea au făcut ei chipurile cele rușinoase ale idolilor lor. De aceea le voi face pe acestea necurate pentru ei.

Ezekiel 20:13Însă casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustiu; după legile Mele n-a umblat și a lepădat rânduielile Mele, pe care omul trebuie să le împlinească, ca să trăiască prin ele, și zilele Mele de odihnă le-au călcat. Atunci Eu am gândit să revărs asupra lor mânia Mea în pustiu, ca să-i pierd.

Ezekiel 22:8Cele sfinte ale tale, tu nu le cinstești și zilele Mele de odihnă le calci.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ezechiel 23:38

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ezechiel 23:37Ezechiel 23Ezechiel 23:39 →