Cartea lui Habacuc 3:8
Oare împotriva fluviilor Și-a aprins Domnul văpaia Sa? Sau asupra marilor râuri mânia Sa? Ori împotriva mării urgia Ta, când Tu încaleci caii Tăi și Te sui în carele Tale de biruință?
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea lui Habacuc 3
Cross References
Exodus 14:21Iar Moise și-a întins mâna sa asupra mării și a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit și s-a făcut marea uscat, că s-au despărțit apele.
Joshua 3:16Apa care curgea din sus s-a oprit și s-a făcut perete pe o foarte mare depărtare, până la cetatea Adam, care e lângă Țartan, iar cea care curgea spre marea cea din Arabah, spre Marea Sărată, s-a scurs și a secat, iar poporul a trecut în fala Ierihonului. Atunci Iordanul umplea matca sa și ieșea din toate malurile sale, ca în timpul secerișului grâului.
Isaiah 19:1Iată Domnul vine pe nor ușor și ajunge în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea feței Lui și inima Egiptenilor se topește în ei.