The Bible Software
bible.software › Epistola către Evrei › Epistola către Evrei 6 › Epistola către Evrei 6:17

Epistola către Evrei 6:17

În aceasta, Dumnezeu voind să arate și mai mult, moștenitorilor făgăduinței, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul:

Biblia

In The King James Version

Wherein God, willing more abundantly to shew unto the heirs of promise the immutability of his counsel, confirmed it by an oath:

In Context

16Pentru că oamenii se jură pe cel ce e mai mare și jurământul e la ei o chezășie și sfârșitul oricărei neînțelegeri.

18Ca prin două fapte nestrămutate - făgăduința și jurământul - în care e cu neputință ca Dumnezeu să fi mințit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ținem nădejdea pusă înainte,

Read all of Epistola către Evrei 6

Cross References

Exodus 22:11Să facă amândoi jurământ înaintea Domnului, că cel ce a luat pe seama sa nu și-a întins mâna asupra lucrului aproapelui său, și așa stăpânul trebuie să primească jurământul, iar celălalt nu va avea să-l despăgubească;

Song of Solomon 5:1Venit-am în grădina mea, sora mea, mireasa mea! Strâns-am miruri aromate, miere am mâncat din faguri, vin și lapte am băut. Mâncați și beți, prieteni, fiți beți de dragoste, iubiții mei!

Isaiah 14:26Iată hotărârea pentru tot pământul, iată mâna întinsă peste toate neamurile!

Isaiah 54:9Și va fi ca în vremea lui Noe, când M-am jurat că apele potopului nu se vor mai răspândi pe pământ; tot așa Mă jur acum să nu Mă mai mânii împotriva ta și să nu te mai cert.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola către Evrei 6:17

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Epistola către Evrei 6:16Epistola către Evrei 6Epistola către Evrei 6:18 →