Epistola către Evrei 8:9
Nu ca testamentul pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului; căci ei n-au rămas în testamentul Meu, de aceea și Eu i-am părăsit - zice Domnul.
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Epistola către Evrei 8
Cross References
Genesis 19:16Dar fiindcă el zăbovea, îngerii, din mila Domnului către el, l-au apucat de mână pe el și pe femeia lui și pe cele două fete ale lui
Exodus 24:3A venit deci Moise și a spus poporului toate cuvintele Domnului și legile. Atunci a răspuns tot poporul într-un glas și a zis: „Toate cuvintele pe care le-a grăit Domnul le vom face și le vom asculta!”
Exodus 34:10Domnul însă a zis către Moise: „Iată, Eu închei legământ înaintea a tot poporul tău: Voi face lucruri slăvite, cum n-au fost în tot pământul și la toate popoarele; și tot poporul în mijlocul căruia te vei afla tu, va vedea lucrurile Domnului, căci înfricoșător va fi ceea ce voi face pentru tine.
Deuteronomy 5:2Domnul Dumnezeul vostru a încheiat cu voi legământ în Horeb.
Deuteronomy 29:12Ca să închei legământ cu Domnul Dumnezeul tău și să ai parte de legământul făcut prin jurământ pe care Domnul Dumnezeul tău l-a încheiat astăzi cu tine,
Deuteronomy 31:16Și a zis Domnul către Moise: "Iată, tu te vei odihni cu părinții tăi, iar poporul acesta se va scula și se va desfrâna după dumnezeii străini ai pământului aceluia în care va intra, iar pe Mine Mă va părăsi și va călca legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el;