The Bible Software
bible.software › Epistola sobornicească a lui Iacov › Epistola sobornicească a lui Iacov 2 › Epistola sobornicească a lui Iacov 2:21

Epistola sobornicească a lui Iacov 2:21

Avraam, părintele nostru, au nu din fapte s-a îndreptat, când a pus pe Isaac, fiul său, pe jertfelnic?

Biblia

In The King James Version

Was not Abraham our father justified by works, when he had offered Isaac his son upon the altar?

In Context

20Vrei însă să înțelegi, omule nesocotit, că credința fără de fapte moartă este?

22Vezi că, credința lucra împreună cu faptele lui și din fapte credința s-a desăvârșit?

Read all of Epistola sobornicească a lui Iacov 2

Cross References

Genesis 22:9Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a așezat lemnele pe el și, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor.

Joshua 24:3Dar Eu am luat pe părintele vostru Avraam de mână, de dincolo de Eufrat, și l-am povățuit către această țară a Canaanului și am înmulțit sămânța lui și i-am dat pe Isaac.

Isaiah 51:2Priviți pe Avraam, tatăl vostru, și la Sarra cea care în dureri v-a născut. Că pe el singur l-am chemat, l-am binecuvântat și l-am înmulțit.

Matthew 12:37Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, și din cuvintele tale vei fi osândit.

Luke 1:73De jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru,

Luke 16:30Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola sobornicească a lui Iacov 2:21

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Epistola sobornicească a lui Iacov 2:20Epistola sobornicească a lui Iacov 2Epistola sobornicească a lui Iacov 2:22 →