Ieremia 22:9
Și li se va răspunde: "Pentru că locuitorii ei au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor, s-au închinat la alți dumnezei și au slujit acelora".
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Deuteronomy 29:24Vor zice: Pentru ce a făcut Domnul așa cu țara aceasta? Cât de mare este aprinderea mâniei Lui!
2 Kings 22:17Pentru că M-au părăsit și tămâiază pe alți dumnezei, ca să mă ațâțe cu toate lucrurile mâinilor lor, s-a aprins mânia Mea asupra locului acestuia și nu se va stinge.
Jeremiah 2:17Oare nu ți-ai pricinuit tu singur aceasta, părăsind pe Domnul Dumnezeul tău, când te povățuia?
Jeremiah 16:11Atunci să le spui: Pentru că părinții voștri M-au părăsit, zice Domnul, și s-au dus după alți dumnezei, au slujit acelora și li s-au închinat, iar pe Mine M-au părăsit și legea Mea n-au păzit-o.
Jeremiah 50:7Toți cei ce le găseau le mâncau și dușmanii lor ziceau: Nu suntem noi de vină, pentru că ele au păcătuit împotriva Domnului, Locașul neprihănirii, împotriva Domnului, Nădejdea părinților lor.