The Bible Software
bible.software › Epistola lui Pavel către filipeni › Epistola lui Pavel către filipeni 2 › Epistola lui Pavel către filipeni 2:10

Epistola lui Pavel către filipeni 2:10

Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt.

Biblia

In The King James Version

That at the name of Jesus every knee should bow, of things in heaven, and things in earth, and things under the earth;

In Context

9Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume;

11Și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.

Read all of Epistola lui Pavel către filipeni 2

Cross References

Genesis 41:43Apoi a poruncit să fie purtat în a doua trăsură a sa și să strige înaintea lui: „Cădeți în genunchi!” Și așa a fost Iosif pus peste tot pământul Egiptului.

Matthew 12:40Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, așa va fi și Fiul Omului în inima pământului trei zile și trei nopți.

Matthew 28:18Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ.

Romans 11:4Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns? "Mi-am pus deoparte șapte mii de bărbați, care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal".

Ephesians 1:10Spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie iarăși unite în Hristos, cele din ceruri și cele de pe pământ - toate întru El,

Ephesians 4:9Iar aceea că "S-a suit" - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părțile cele mai de jos ale pământului?

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)

Study Epistola lui Pavel către filipeni 2:10

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Epistola lui Pavel către filipeni 2:9Epistola lui Pavel către filipeni 2Epistola lui Pavel către filipeni 2:11 →