The Bible Software
bible.software › Epistola lui Pavel către romani › Epistola lui Pavel către romani 16 › Epistola lui Pavel către romani 16:10

Epistola lui Pavel către romani 16:10

Îmbrățișați pe Apelles, cel încercat în Hristos. Îmbrățișați pe cei ce sunt din casa lui Aristobul.

Biblia

In The King James Version

Salute Apelles approved in Christ. Salute them which are of Aristobulus’ household.

In Context

9Îmbrățișați pe Urban, împreună-lucrător cu mine în Hristos, și pe Stahis, iubitul meu.

11Îmbrățișați pe Irodion, cel de un neam cu mine. Îmbrățișați pe cei din casa lui Narcis, care sunt în Domnul.

Read all of Epistola lui Pavel către romani 16

Cross References

Deuteronomy 8:2Să-ți aduci aminte de toată calea pe care te-a povățuit Domnul Dumnezeul tău prin pustie de acum patruzeci de ani, ca să te smerească, ca să te încerce și ca să afle ce este în inima ta și de ai să păzești sau nu poruncile Lui.

1 Corinthians 11:19Căci trebuie să fie între voi și eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercați.

2 Corinthians 8:22Și l-am trimis împreună cu ei și pe fratele nostru, pe care l-am încercat în multe, de multe ori, ca fiind sârguitor, iar acum este și mai sârguitor, prin multa încredere în voi.

1 Timothy 3:10Dar și aceștia să fie mai întâi puși la încercare, apoi, dacă se dovedesc fără prihană, să fie diaconiți.

1 Peter 1:7Pentru ca credința voastră încercată, mult mai de preț decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă și spre slavă și spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola lui Pavel către romani 16:10

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Epistola lui Pavel către romani 16:9Epistola lui Pavel către romani 16Epistola lui Pavel către romani 16:11 →