Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 13
1Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
2Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.
3Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.
4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,
6nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.
8Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit.
9Căci cunoaștem în parte și prorocim în parte,
10dar, când va veni ce este desăvârșit, acest „în parte” se va sfârși.
11Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil, când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte, dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.
13Acum dar rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Darul limbilor și al prorociei