The Bible Software
Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni · Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 3

1De aceea, fiindcă nu mai puteam răbda, am socotit mai bine să fim lăsați singuri în Atena

2și v-am trimis pe Timotei, fratele nostru și slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească și să vă îmbărbăteze în credința voastră,

3pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri, căci știți singuri că la aceasta suntem rânduiți.

4Și când eram la voi, v-am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceea ce s-a și întâmplat, cum bine știți.

5Astfel, în nerăbdarea mea, am trimis să-mi aducă știri despre credința voastră de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, și osteneala noastră să fi fost degeaba.

6Dar chiar acum a venit Timotei de la voi la noi și ne-a adus vești bune despre credința și dragostea voastră, că totdeauna păstrați o plăcută aducere-aminte despre noi și că doriți să ne vedeți, cum dorim și noi să vă vedem pe voi.

7De aceea, fraților, în toate strâmtorările și necazurile noastre, am fost mângâiați cu privire la voi prin credința voastră.

8Acum, da, trăim, fiindcă voi stați tari în Domnul.

9Cum putem noi oare să mulțumim îndeajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria pe care o avem din pricina voastră înaintea Dumnezeului nostru?

10Zi și noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea fața și să putem împlini ce mai lipsește credinței voastre.

11Însuși Dumnezeu, Tatăl nostru, și Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi!

12Domnul să vă facă să creșteți tot mai mult în dragoste unii față de alții și față de toți, cum facem și noi înșine pentru voi,

13ca să vi se întărească inimile și să fie fără prihană în sfințenie înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toți sfinții Săi.

← Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 2Read In The App, Free →Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 4 →

Study Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 3

KJVMatthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word PicturesReina-Valera (Español)Bíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)

All Chapters

12345