The Bible Software
bible.software › Întâia epistolă a lui Pavel către Timotei › Întâia epistolă a lui Pavel către Timotei 6 › Întâia epistolă a lui Pavel către Timotei 6:8

Întâia epistolă a lui Pavel către Timotei 6:8

Dacă avem dar cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

And having food and raiment let us be therewith content.

In Context

7Căci noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.

9Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare.

Read all of Întâia epistolă a lui Pavel către Timotei 6

Cross References

Genesis 48:15A binecuvântat pe Iosif și a zis: „Dumnezeul înaintea căruia au umblat părinții mei Avraam și Isaac, Dumnezeul care m-a călăuzit de când m-am născut până în ziua aceasta,

Deuteronomy 8:3Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame și te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoșteai și nici părinții tăi n-o cunoscuseră, ca să te învețe că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăiește omul.

Proverbs 30:8Depărtează de la mine neadevărul și cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție, dă-mi pâinea care-mi trebuie.

Ecclesiastes 3:12Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure și să trăiască bine în viața lor;

Matthew 6:25De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul, mai mult decât îmbrăcămintea?

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Întâia epistolă a lui Pavel către Timotei 6:8

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Întâia epistolă a lui Pavel către Timotei 6:7Întâia epistolă a lui Pavel către Timotei 6Întâia epistolă a lui Pavel către Timotei 6:9 →