The Bible Software
Cartea întâi Paralipomena · Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

Cartea întâi Paralipomena 12

1Când s-a întărit Roboam în domnie și a căpătat putere, a părăsit Legea Domnului, și tot Israelul a părăsit-o împreună cu el.

2În al cincilea an al domniei lui Roboam, Șișac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului, pentru că păcătuiseră împotriva Domnului.

3Avea o mie două sute de care și șaizeci de mii de călăreți și, împreună cu el, a venit din Egipt un popor fără număr, dintre libieni, suchieni și etiopieni.

4A luat cetățile întărite ale lui Iuda și a ajuns până la Ierusalim.

5Atunci, prorocul Șemaia s-a dus la Roboam și la căpeteniile lui Iuda, care se adunaseră în Ierusalim la apropierea lui Șișac, și le-a zis: „Așa vorbește Domnul: ‘Voi M-ați părăsit; vă părăsesc și Eu și vă dau în mâinile lui Șișac’.”

6Căpeteniile lui Israel și împăratul s-au smerit și au zis: „Domnul este drept!”

7Și, dacă a văzut Domnul că s-au smerit, cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Șemaia: „S-au smerit, nu-i voi nimici, nu voi zăbovi să le vin în ajutor și mânia Mea nu va veni asupra Ierusalimului prin Șișac,

8dar îi vor fi supuși și vor ști ce înseamnă să-Mi slujească Mie sau să slujească împărățiilor altor țări.”

9Șișac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului. A luat vistieriile Casei Domnului și vistieriile casei împăratului, a luat tot. A luat scuturile de aur, pe care le făcuse Solomon.

10Împăratul Roboam a făcut în locul lor niște scuturi de aramă și le-a dat în grija căpeteniilor alergătorilor, care păzeau intrarea casei împăratului.

11Ori de câte ori se ducea împăratul la Casa Domnului, alergătorii veneau și le purtau înaintea lui, apoi le aduceau iarăși în odaia alergătorilor.

12Pentru că Roboam se smerise, Domnul Și-a abătut mânia de la el și nu l-a nimicit de tot. Și tot mai era ceva bun în Iuda.

13Împăratul Roboam s-a întărit în Ierusalim și a domnit. Avea patruzeci și unu de ani când a ajuns împărat și a domnit șaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe care o alesese Domnul din toate semințiile lui Israel ca să-Și pună Numele în ea. Mamă-sa se numea Naama, Amonita.

14El a făcut lucruri rele, pentru că nu și-a pus inima să caute pe Domnul.

15Faptele lui Roboam, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în cartea prorocului Șemaia și a prorocului Ido, în cărțile spițelor de neam? Totdeauna a fost război între Roboam și Ieroboam.

16Roboam a adormit cu părinții săi și a fost îngropat în cetatea lui David. Și, în locul lui, a domnit fiul său Abia. Abia, împăratul lui Iuda

← Cartea întâi Paralipomena 11Read In The App, Free →Cartea întâi Paralipomena 13 →

Study Cartea întâi Paralipomena 12

KJVMatthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Reina-Valera (Español)Bíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)

All Chapters

123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536