The Bible Software
bible.software › Faptele Apostolilor › Faptele Apostolilor 17 › Faptele Apostolilor 17:29

Faptele Apostolilor 17:29

Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului, sau pietrei cioplite cu meșteșugirea și iscusința omului.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

Forasmuch then as we are the offspring of God, we ought not to think that the Godhead is like unto gold, or silver, or stone, graven by art and man’s device.

In Context

28Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: ‘Suntem din neamul Lui’…

30Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește, acum, tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască,

Read all of Faptele Apostolilor 17

Cross References

Exodus 32:4El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta și a făcut un vițel turnat. Și ei au zis: „Israele, iată dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului!”

Psalms 106:20și au schimbat Slava lor pe chipul unui bou, care mănâncă iarbă.

Isaiah 40:12„Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma și a strâns țărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munții cu cântarul și dealurile cu cumpăna?

Isaiah 44:9Cei ce fac idoli, toți sunt deșertăciune și cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de rușine.

Jeremiah 10:4îl împodobește cu argint și aur, și ei îl țintuiesc cu cuie și ciocane, ca să nu se clatine.

Romans 1:20În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Faptele Apostolilor 17:29

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Faptele Apostolilor 17:28Faptele Apostolilor 17Faptele Apostolilor 17:30 →