Daniel 10:1
În anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei, s-a descoperit un cuvânt lui Daniel, numit Beltșațar. Cuvântul acesta, care este adevărat, vestește o mare nenorocire. El a fost cu luare-aminte la cuvântul acesta și a priceput vedenia.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
2„În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale.
Cross References
2 Chronicles 36:22În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perșilor, care a pus să se facă prin viu grai și prin scris această vestire în toată împărăția lui:
Ezra 3:7Au dat argint cioplitorilor de piatră și tâmplarilor și merinde, băuturi și untdelemn sidonienilor și tirienilor, ca să aducă pe mare până la Iafo lemne de cedru din Liban, după învoirea dată de Cirus, împăratul perșilor. Punerea temeliilor Templului
Ezra 4:5și au mituit cu preț de argint pe sfetnici, ca să-i zădărnicească lucrarea. Așa a fost tot timpul vieții lui Cirus, împăratul perșilor, până la domnia lui Darius, împăratul perșilor.
Ezra 6:3„În anul întâi al domniei împăratului Cirus, împăratul Cirus a dat această poruncă privitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim: ‘Casa să fie zidită iarăși, ca să fie un loc unde să se aducă jertfe și să aibă temelii tari. Să aibă o înălțime de șaizeci de coți, o lățime de șaizeci de coți,
Isaiah 44:28Eu zic despre Cirus: ‘El este păstorul Meu și el va împlini toată voia Mea’; el va zice despre Ierusalim: ‘Să fie zidit iarăși!’ Și despre Templu: ‘Să i se pună temeliile!’”
Daniel 1:17Dumnezeu a dat acestor patru tineri știință și pricepere pentru tot felul de scrieri și înțelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile și în toate visele.