The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 4 › Daniel 4:10

Daniel 4:10

Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

Thus were the visions of mine head in my bed; I saw, and behold a tree in the midst of the earth, and the height thereof was great.

In Context

9‘Beltșațare, căpetenia vrăjitorilor, știu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinți și că pentru tine nicio taină nu este grea, deci tâlcuiește-mi vedeniile pe care le-am avut în vis.

11Copacul acesta s-a făcut mare și puternic, vârful lui se înălța până la ceruri și se vedea de la marginile întregului pământ.

Read all of Daniel 4

Cross References

Isaiah 10:33Iată, Domnul, Dumnezeul oștirilor, taie crăcile cu putere; cei mai mari sunt tăiați, cei mai înalți sunt doborâți.

Ezekiel 31:3Iată că asirianul era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzișul umbros, tulpina înaltă, iar vârful îi ajungea până la nori.

Daniel 4:20Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare și puternic încât i se înălța vârful până la ceruri și se vedea de la toate capetele pământului;

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 4:10

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 4:9Daniel 4Daniel 4:11 →