The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 4 › Daniel 4:9

Daniel 4:9

‘Beltșațare, căpetenia vrăjitorilor, știu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinți și că pentru tine nicio taină nu este grea, deci tâlcuiește-mi vedeniile pe care le-am avut în vis.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

O Belteshazzar, master of the magicians, because I know that the spirit of the holy gods is in thee, and no secret troubleth thee, tell me the visions of my dream that I have seen, and the interpretation thereof.

In Context

8La urmă de tot, s-a înfățișat înaintea mea Daniel, numit Beltșațar după numele dumnezeului meu și care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți. I-am spus visul și am zis:

10Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt.

Read all of Daniel 4

Cross References

Genesis 11:6Și Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor și toți au aceeași limbă, și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând.

Genesis 41:15Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci și am aflat că tu tălmăcești un vis îndată după ce l-ai auzit.”

Judges 7:13Ghedeon a sosit și iată că un om istorisea tovarășului său un vis. El zicea: „Am visat un vis și se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra lui Madian; a venit de s-a lovit până la cort, și cortul a căzut; l-a răsturnat cu susul în jos și cortul a fost dărâmat.”

Isaiah 33:18Inima ta își va aduce aminte de groaza trecută și va zice: ‘Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra turnurilor?’

Ezekiel 17:23Și anume o voi sădi pe un munte înalt al lui Israel; ea va da lăstari, va aduce rod și se va face un cedru măreț. Păsări de tot felul se vor odihni sub umbra ramurilor lui.

Daniel 1:20În toate lucrurile care cereau înțelepciune și pricepere și despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți vrăjitorii și cititorii în stele care erau în toată împărăția lui.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 4:9

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 4:8Daniel 4Daniel 4:10 →