The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 7 › Daniel 7:28

Daniel 7:28

Aici s-au sfârșit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile mele și mi s-a schimbat culoarea feței, dar am păstrat cuvintele acestea în inima mea.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

Hitherto is the end of the matter. As for me Daniel, my cogitations much troubled me, and my countenance changed in me: but I kept the matter in my heart.

In Context

27Dar domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate puterile Îi vor sluji și-L vor asculta!’

Read all of Daniel 7

Cross References

Genesis 37:10L-a istorisit tatălui său și fraților săi. Tatăl său l-a mustrat și i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta și frații tăi să ne aruncăm cu fața la pământ înaintea ta?”

Daniel 4:16Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară și vor trece șapte vremuri peste el.

Daniel 5:6Atunci, împăratul a îngălbenit și gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile șoldurilor și genunchii i s-au izbit unul de altul.

Daniel 8:17El a venit atunci lângă locul unde eram și, la apropierea lui, m-am înspăimântat și am căzut cu fața la pământ. El mi-a zis: ‘Fii cu luare-aminte, fiul omului, căci vedenia privește vremea sfârșitului!’

Daniel 8:27Eu, Daniel, am stat leșinat și bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat și mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, și nimeni nu știa.

Daniel 11:27Cei doi împărați nu vor căuta decât să-și facă rău unul altuia, vor sta la aceeași masă și vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfârșitul nu va veni decât la vremea hotărâtă.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 7:28

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 7:27Daniel 7