The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 8 › Daniel 8:26

Daniel 8:26

Iar vedenia cu serile și diminețile de care a fost vorba este adevărată. Tu pecetluiește vedenia aceasta, căci este cu privire la niște vremuri îndepărtate.’

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

And the vision of the evening and the morning which was told is true: wherefore shut thou up the vision; for it shall be for many days.

In Context

25Din pricina propășirii lui și izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulți oameni care trăiau liniștiți și se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omenești.

27Eu, Daniel, am stat leșinat și bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat și mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, și nimeni nu știa.

Read all of Daniel 8

Cross References

Ezekiel 12:27„Fiul omului, iată, casa lui Israel zice: ‘Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească și prorocește pentru vremuri depărtate!’

Daniel 10:1În anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei, s-a descoperit un cuvânt lui Daniel, numit Beltșațar. Cuvântul acesta, care este adevărat, vestește o mare nenorocire. El a fost cu luare-aminte la cuvântul acesta și a priceput vedenia.

Daniel 12:4Tu însă, Daniele, ține ascunse aceste cuvinte și pecetluiește cartea până la vremea sfârșitului. Atunci, mulți o vor citi și cunoștința va crește.

Hosea 3:3Și i-am zis: „Rămâi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a niciunui alt bărbat, și voi fi și eu la fel cu tine!”

Revelation 22:10Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluiești cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 8:26

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 8:25Daniel 8Daniel 8:27 →