The Bible Software
Cartea Exodului · Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

Cartea Exodului 15

1Atunci, Moise și copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci Și-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.

2Domnul este tăria mea și temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda. El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.

3Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul.

4El a aruncat în mare carele lui Faraon și oastea lui; Luptătorii lui aleși au fost înghițiți în Marea Roșie.

5I-au acoperit valurile Și s-au pogorât în fundul apelor, ca o piatră.

6Dreapta Ta, Doamne, și-a făcut vestită tăria; Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmași.

7Prin mărimea măreției Tale, Tu trântești la pământ pe vrăjmașii Tăi; Îți dezlănțui mânia Și ea-i mistuie ca pe o trestie.

8La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, S-au ridicat talazurile ca un zid Și s-au închegat valurile în mijlocul mării.

9Vrăjmașul zicea: ‘Îi voi urmări, îi voi ajunge, Voi împărți prada de război; Îmi voi răzbuna pe ei, Voi scoate sabia și-i voi nimici cu mâna mea!’

10Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta Și marea i-a acoperit; Ca plumbul s-au afundat În adâncimea apelor.

11Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfințenie, Bogat în fapte de laudă Și făcător de minuni?

12Tu Ți-ai întins mâna dreaptă, Și i-a înghițit pământul.

13Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit Și ai izbăvit pe poporul acesta, Iar prin puterea Ta îl îndrepți Spre locașul sfințeniei Tale.

14Popoarele vor afla lucrul acesta și se vor cutremura: Apucă groaza pe filisteni,

15Se înspăimântă căpeteniile Edomului Și un tremur apucă pe războinicii lui Moab. Toți locuitorii Canaanului leșină de la inimă.

16Îi va apuca teama și spaima; Iar văzând măreția brațului Tău, Vor sta muți ca o piatră, Până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece Poporul, pe care Ți l-ai răscumpărat.

17Tu îi vei aduce și-i vei așeza pe muntele moștenirii Tale, În Pagină:Dumitru Cornilescu Biblia 1921.djvu/ 80 [ modifică] locul pe care Ți l-ai pregătit ca locaș, Doamne, La Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!

18Și Domnul va împărăți în veac și în veci de veci.

19Căci caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat în mare, Și Domnul a adus peste ei apele mării; Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”

20Maria, prorocița, sora lui Aaron, a luat în mână o timpană și toate femeile au venit după ea cu timpane și jucând.

21Maria răspundea copiilor lui Israel: „Cântați Domnului, căci Și-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.” Apele de la Mara

22Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie. Au apucat înspre pustia Șur și, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă.

23Au ajuns la Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea, locul acela a fost numit Mara (Amărăciune).

24Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?”

25Moise a strigat către Domnul, și Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Și apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi și porunci și acolo l-a pus la încercare.

26El a zis: „Dacă vei asculta cu luare-aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.”

27Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici. Și au tăbărât acolo, lângă apă. Cârtirile în Sin – Prepelițele și mana. Sabatul

← Cartea Exodului 14Read In The App, Free →Cartea Exodului 16 →

Study Cartea Exodului 15

KJVMatthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Reina-Valera (Español)Bíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)

All Chapters

12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940