Ezechiel 37:25
Vor locui iarăși în țara pe care am dat-o robului Meu Iacov și pe care au locuit-o și părinții voștri. Da, vor locui în ea ei, copiii lor și copiii copiilor lor pe vecie și Robul Meu David va fi voievodul lor în veci.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
2 Samuel 7:13El va zidi Numelui Meu o casă și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui.
Isaiah 9:6Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.
Isaiah 60:21Nu vor mai fi decât oameni neprihăniți în poporul tău: ei vor stăpâni țara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine, lucrarea mâinilor Mele, ca să slujească spre slava Mea.
Jeremiah 30:3Iată, vin zile, zice Domnul, când voi aduce înapoi prinșii de război ai poporului Meu Israel și Iuda, zice Domnul; îi voi aduce înapoi în țara pe care am dat-o părinților lor și o vor stăpâni’.”
Jeremiah 32:41Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în țara aceasta, din toată inima și din tot sufletul Meu’.”
Ezekiel 36:28Veți locui în țara pe care am dat-o părinților voștri; voi veți fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru.