Isaia 10:32
Încă o zi de oprire la Nob, și amenință cu mâna lui muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
31Madmena se împrăștie, locuitorii din Ghebim fug.
Cross References
2 Chronicles 32:1După aceste lucruri și după aceste fapte de credincioșie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei, care a pătruns în Iuda și a împresurat cetățile întărite cu gând să pună mâna pe ele.
Nehemiah 11:32la Anatot, la Nob, la Hanania,
Isaiah 2:2Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălța deasupra dealurilor și toate neamurile se vor îngrămădi spre el.
Isaiah 10:24Totuși, așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor: „Poporul Meu, care locuiești în Sion, nu te teme de asirian; da, el te lovește cu nuiaua și își ridică toiagul asupra ta, cum făceau egiptenii.
Isaiah 13:2Ridicați un steag pe un munte gol, înălțați glasul spre ei, faceți semne cu mâna, ca să vină la porțile asupritorilor!