Isaia 10
1Vai de cei ce rostesc hotărâri nelegiuite și de cei ce scriu porunci nedrepte,
2ca să nu facă dreptate săracilor și să răpească dreptul nenorociților poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor și să jefuiască pe orfani!
3„Ce veți face voi în ziua pedepsei, și a pieirii, care va veni din depărtare peste voi? La cine veți fugi după ajutor, și unde vă veți lăsa bogăția?”
4Unii vor fi îngenuncheați între cei prinși în război, iar alții vor cădea între cei morți. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potolește și mâna Lui tot întinsă este. Asirianul smerit. Vremurile lui Mesia
5„Vai de asirian – zice Domnul – nuiaua mâniei Mele, care poartă în mână toiagul urgiei Mele!
6I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimis împotriva unui popor pe care sunt mâniat, ca să-l prădeze și să-l jefuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe ulițe.
7Dar el nu judecă așa și nu acesta este gândul inimii lui, ci el nu se gândește decât să nimicească, decât să prăpădească neamurile cu grămada.
8Căci el zice: ‘Nu sunt voievozii mei tot atâția împărați?
9Nu s-a întâmplat cu Calno la fel ca și cu Carchemișul? Nu s-a întâmplat cu Hamatul ca și cu Arpadul? Nu s-a întâmplat Samariei la fel ca Damascului?
10După cum mâna mea a pus stăpânire pe împărățiile idolilor (unde erau mai multe icoane decât la Ierusalim și în Samaria),
11cum am făcut Samariei și idolilor ei, nu voi face și Ierusalimului și icoanelor lui?’
12Dar, după ce Domnul Își va împlini toată lucrarea pe Muntele Sionului și la Ierusalim, voi pedepsi – zice Domnul – pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngâmfate și pentru trufia privirilor lui semețe,
13căci el a zis: ‘Prin puterea mâinii mele am făcut aceste lucruri și prin înțelepciunea mea, căci sunt priceput; am împins înapoi hotarele popoarelor și le-am jefuit vistieriile și, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce ședeau pe scaunele lor de domnie;
14am pus mâna pe bogățiile popoarelor, ca pe un cuib, și, cum se strâng niște ouă părăsite, așa am strâns eu tot pământul: niciunul n-a mișcat vreo aripă, nici n-a deschis ciocul ca să ciripească.’ –
15‘Se fălește oare securea împotriva celui ce se slujește de ea? Sau se mândrește fierăstrăul față de cel ce-l mânuiește? Ca și cum nuiaua ar mișca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!’”
16De aceea Domnul, Dumnezeul oștirilor, va trimite ofilirea prin războinicii lui cei voinici și între aleșii lui va izbucni un pârjol, ca pârjolul unui foc.
17Lumina lui Israel se va preface în foc și Sfântul lui, într-o flacără care va mistui și va arde spinii și mărăcinii lui, într-o zi.
18Va arde, trup și suflet, strălucirea pădurii și a câmpiilor lui, de va fi ca un bolnav care cade în leșin.
19Ceilalți copaci din pădurea lui vor putea fi numărați, și un copil le-ar putea scrie numărul.
20În ziua aceea, rămășița lui Israel și cei scăpați din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea, ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel.
21O rămășiță, rămășița lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic.
22Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuși numai o rămășiță se va întoarce, căci nimicirea este hotărâtă, făcând să se reverse dreptatea.
23Și nimicirea aceasta, care a fost hotărâtă, Domnul, Dumnezeul oștirilor, o va aduce la îndeplinire în toată țara.
24Totuși, așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor: „Poporul Meu, care locuiești în Sion, nu te teme de asirian; da, el te lovește cu nuiaua și își ridică toiagul asupra ta, cum făceau egiptenii.
25Dar, peste puțină vreme, pedeapsa va înceta și mânia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să-l nimicescă.”
26Domnul oștirilor va învârti biciul împotriva lui, cum a lovit pe Madian la stânca Oreb, și Își va mai ridica toiagul odată asupra mării, ca odinioară în Egipt.
27În ziua aceea, se va lua povara lui de pe umărul tău și jugul lui de pe gâtul tău, ba încă jugul va crăpa de grăsime.
28El vine asupra Aiatului, străbate Migronul, își lasă calabalâcul la Micmaș.
29Trec trecătoarea, se culcă la Gheba; Rama tremură, Ghibea lui Saul o ia la fugă.
30Ridică-ți glasul, fiica Galimului! Ia seama, Lais! „Vai de tine, Anatot!”
31Madmena se împrăștie, locuitorii din Ghebim fug.
32Încă o zi de oprire la Nob, și amenință cu mâna lui muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului.
33Iată, Domnul, Dumnezeul oștirilor, taie crăcile cu putere; cei mai mari sunt tăiați, cei mai înalți sunt doborâți.
34Dă jos cu fierul crângul pădurii și Libanul cade sub mâna Celui Puternic.