Isaia 17:6
vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline pe vârful crengilor, patru sau cinci în ramurile cu roade”, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Judges 8:2Ghedeon le-a răspuns: „Ce-am făcut eu pe lângă voi? Oare nu face mai mult culesul ciorchinelor rămase în via lui Efraim decât culesul întregii vii a lui Abiezer?”
Isaiah 1:9De nu ne-ar fi lăsat Domnul oștirilor o mică rămășiță, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora. Nu jertfe și sărbători
Isaiah 24:13Da, în țară, în mijlocul popoarelor, este ca atunci când se scutură măslinul sau ca la culesul ciorchinelor rămase după culesul viei. Babilonul nimicit și Ierusalimul ridicat
Jeremiah 4:27Căci așa vorbește Domnul: ‘Toată țara va fi pustiită, dar nu o voi nimici de tot.
Ezekiel 37:19să le răspunzi: ‘Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Iată că voi lua toiagul de lemn al lui Iosif, care este în mâna lui Efraim, și al semințiilor lui Israel, care-i sunt tovarășe, le voi uni cu toiagul lui Iuda și voi face un singur lemn, așa că vor fi una în mâna Mea.»’
Obadiah 1:5Dacă ar fi intrat la tine niște hoți sau niște tâlhari de noapte – cum ești de pustiit! –, ar fi luat ei oare mai mult decât ar fi putut? Dacă ar fi venit niște culegători de vie la tine, n-ar fi lăsat ei niciun strugure pe urmă?