Isaia 17:7
În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său și ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel;
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
2 Chronicles 30:10Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate, prin țara lui Efraim și Manase, până la Zabulon. Dar ei râdeau și își băteau joc de ei.
2 Chronicles 31:1Când s-au isprăvit toate acestea, toți cei din Israel care erau de față au plecat în cetățile lui Iuda și au sfărâmat stâlpii idolești, au tăiat Astarteele și au surpat de tot înălțimile și altarele din tot Iuda și Beniamin și din Efraim și Manase. Apoi toți copiii lui Israel s-au întors în cetățile lor, fiecare la moșia lui.
Isaiah 10:20În ziua aceea, rămășița lui Israel și cei scăpați din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea, ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel.
Isaiah 22:11Faceți o cămară între cele două ziduri, pentru apele iazului celui vechi, dar nu vă uitați spre Cel ce a vrut aceste lucruri, nu vedeți pe Cel ce de mult le-a pregătit.
Isaiah 29:18În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărții și ochii orbilor, izbăviți de negură și întuneric, vor vedea.
Jeremiah 3:12Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte și zi: «Întoarce-te, necredincioasa Israel», zice Domnul. Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul și nu țin mânie pe vecie.