The Bible Software
bible.software › Isaia › Isaia 44 › Isaia 44:20

Isaia 44:20

El se hrănește cu cenușă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-și mântuiască sufletul și să nu zică: ‘N-am oare o minciună în mână?’

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

He feedeth on ashes: a deceived heart hath turned him aside, that he cannot deliver his soul, nor say, Is there not a lie in my right hand?

In Context

19Niciunul nu intră în sine însuși și n-are nici minte, nici pricepere să-și zică: ‘Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne și am mâncat-o. Și să fac din cealaltă parte o scârbă? Să mă închin înaintea unei bucăți de lemn?’

21Ține minte aceste lucruri, Iacove, și tu, Israele, căci ești robul Meu. Eu te-am făcut, tu ești robul Meu, Israele, nu Mă uita!

Read all of Isaia 44

Cross References

1 Kings 22:20Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, și am șezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, și am zidit casa Numelui Domnului, Dumnezeul lui Israel.

Proverbs 15:14Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăcere în nebunie.

Isaiah 59:3Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge și degetele, de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni și limba voastră vorbește nelegiuiri.

Jeremiah 16:19„Doamne, tăria, cetățuia și scăparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului și vor zice: ‘Părinții noștri n-au moștenit decât minciună, idoli deșerți, care nu sunt de niciun ajutor!’”

Hosea 12:1Lui Efraim îi place vântul și aleargă după vântul de răsărit; zilnic mărește minciuna și înșelătoria; face legământ cu Asiria și duce untdelemn în Egipt.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Isaia 44:20

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Isaia 44:19Isaia 44Isaia 44:21 →