The Bible Software
Isaia · Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

Isaia 44

1„Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales!”

2Așa vorbește Domnul, care te-a făcut și întocmit și care de la nașterea ta este sprijinul tău: „Nu te teme de nimic, robul Meu Iacov, Israelul Meu, pe care l-am ales.

3Căci voi turna ape peste pământul însetat și râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânța ta, și binecuvântarea Mea peste odraslele tale,

4și vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pârâurile de apă.

5Unul va zice: ‘Eu sunt al Domnului!’ Altul se va numi cu numele lui Iacov, iar altul va scrie cu mâna lui: ‘Al Domnului sunt!’ Și va fi cinstit cu numele lui Israel.”

6Așa vorbește Domnul, Împăratul lui Israel și Răscumpărătorul lui, Domnul oștirilor: „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și, afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.

7Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună și să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul și ce are să se întâmple!

8Nu vă temeți și nu tremurați, căci nu ți-am vestit și nu ți-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sunteți martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!

9Cei ce fac idoli, toți sunt deșertăciune și cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de rușine.

10Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu sau să fi turnat un idol și să nu fi tras niciun folos din el?

11Iată, toți închinătorii lor vor rămâne de rușine, căci înșiși meșterii lor nu sunt decât oameni; să se strângă cu toții, să se înfățișeze, și tot vor tremura cu toții și vor fi acoperiți de rușine.

12Fierarul face o secure, lucrează cu cărbuni și o fățuiește și-i dă un chip cu lovituri de ciocan, și o lucrează cu puterea brațului, dar, dacă-i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri.

13Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, fățuiește lemnul cu o rindea și-i însemnează mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă.

14Își taie cedri, goruni și stejari, pe care și-i alege dintre copacii din pădure. Sădește brazi, și ploaia îi face să crească.

15Copacii aceștia slujesc omului pentru ars, el îi ia și se încălzește cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pâine, și tot din ei face și un dumnezeu căruia i se închină, își face din ei un idol, și îngenunchează înaintea lui!

16O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carnea, pregătește o friptură și se satură; se și încălzește și zice: ‘Ha! ha! M-am încălzit, simt focul!’

17Cu ce mai rămâne însă face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunchează înaintea lui, i se închină, îl cheamă și strigă: ‘Mântuiește-mă, căci tu ești dumnezeul meu!’

18Ei nu pricep și nu înțeleg, căci li s-au lipit ochii ca să nu vadă și inima ca să nu înțeleagă.

19Niciunul nu intră în sine însuși și n-are nici minte, nici pricepere să-și zică: ‘Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne și am mâncat-o. Și să fac din cealaltă parte o scârbă? Să mă închin înaintea unei bucăți de lemn?’

20El se hrănește cu cenușă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-și mântuiască sufletul și să nu zică: ‘N-am oare o minciună în mână?’

21Ține minte aceste lucruri, Iacove, și tu, Israele, căci ești robul Meu. Eu te-am făcut, tu ești robul Meu, Israele, nu Mă uita!

22Eu îți șterg fărădelegile ca un nor și păcatele ca o ceață: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.”

23Bucurați-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunați de veselie, adâncimi ale pământului! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Și voi, pădurilor, cu toți copacii voștri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Și-a arătat slava în Israel.

24Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel ce te-a întocmit din pântecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfășurat cerurile, Eu am întins pământul. Cine era cu Mine?

25Eu zădărnicesc semnele prorocilor mincinoși și arăt ca înșelători pe ghicitori; fac pe cei înțelepți să dea înapoi și le prefac știința în nebunie.

26Dar întăresc cuvântul robului Meu și împlinesc ce prorocesc trimișii Mei; Eu zic despre Ierusalim: ‘Va fi locuit’ și despre cetățile lui Iuda: ‘Vor fi zidite iarăși și le voi ridica dărâmăturile’.

27Eu zic adâncului: ‘Usucă-te și îți voi seca râurile’.

28Eu zic despre Cirus: ‘El este păstorul Meu și el va împlini toată voia Mea’; el va zice despre Ierusalim: ‘Să fie zidit iarăși!’ Și despre Templu: ‘Să i se pună temeliile!’”

← Isaia 43Read In The App, Free →Isaia 45 →

Study Isaia 44

KJVMatthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Reina-Valera (Español)Bíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)

All Chapters

123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051525354555657585960616263646566