The Bible Software
bible.software › Ieremia › Ieremia 31 › Ieremia 31:33

Ieremia 31:33

Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

But this shall be the covenant that I will make with the house of Israel; After those days, saith the LORD, I will put my law in their inward parts, and write it in their hearts; and will be their God, and they shall be my people.

In Context

32Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul.

34Niciunul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ‘Cunoaște pe Domnul!’ Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul, căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” Primirea lui Israel tot atât de sigură ca legile țării

Read all of Ieremia 31

Cross References

Exodus 6:7Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru și veți cunoaște că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii.

2 Samuel 7:24Tu ai întărit pe poporul Tău, Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie, și Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.

Psalms 40:8vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și Legea Ta este în fundul inimii mele.

Proverbs 7:3Leagă-le la degete, scrie-le pe tăblița inimii tale.

Isaiah 59:21„Și iată legământul Meu cu ei, zice Domnul: ‘Duhul Meu, care Se odihnește peste tine, și cuvintele Mele, pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum și până-n veac’”, zice Domnul. Ierusalimul, zidit din nou

Jeremiah 24:7Le voi da o inimă ca să înțeleagă faptul că Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ieremia 31:33

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ieremia 31:32Ieremia 31Ieremia 31:34 →