Evanghelia după Ioan 1:10
El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
He was in the world, and the world was made by him, and the world knew him not.
In Context
9Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume.
11A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit.
Read all of Evanghelia după Ioan 1
Cross References
Genesis 16:13Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: „Tu ești Dumnezeul care mă vede!” Căci a zis ea: „Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!”
Genesis 18:33După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Și Avraam s-a întors la locuința lui. Cei doi îngeri la Sodoma
Jeremiah 10:11„Așa să le vorbiți: ‘Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul vor pieri de pe pământ și de sub ceruri.
John 1:5Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.
John 5:17Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum și Eu, de asemenea, lucrez”.
Acts 14:17măcar că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer și timpuri roditoare, v-a dat hrană din belșug și v-a umplut inimile de bucurie.”