Evanghelia după Matei 24:22
Și dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
23Atunci, dacă vă va spune cineva: ‘Iată, Hristosul este aici sau acolo!’, să nu-l credeți.
Read all of Evanghelia după Matei 24
Cross References
Isaiah 6:13Și chiar a zecea parte de va mai rămâne din locuitori vor fi nimiciți și ei la rândul lor. Dar, după cum terebintul și stejarul își păstrează butucul din rădăcină când sunt tăiați, tot așa o sămânță sfântă se va naște iarăși din poporul acesta.” Prorocie împotriva lui Israel și a Asiriei
Zechariah 13:8În toată țara, zice Domnul, două treimi vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă treime va rămâne.
Matthew 22:14Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși’.” Birul
Matthew 24:31El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.
Luke 18:7Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei?
Romans 11:25Fraților, pentru ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ținea până va intra numărul deplin al neamurilor.