Neemia 10:32
Am luat asupra noastră îndatorirea să dăm a treia parte dintr-un siclu pe an pentru slujba Casei Dumnezeului nostru,
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 23:11Dar în al șaptelea, să-i dai răgaz și să-l lași să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne să mănânce fiarele de pe câmp. Tot așa să faci cu via și măslinii tăi.
Nehemiah 9:14Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt și le-ai dat prin robul Tău Moise porunci, învățături și o Lege.
Nehemiah 13:18Oare n-au lucrat așa părinții voștri și nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi și peste cetatea aceasta? Și voi aduceți din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!”
Proverbs 3:9Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău,
2 Corinthians 8:12Pentru că, dacă este bunăvoință, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.