The Bible Software
Epistola lui Pavel către Tit · Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

Epistola lui Pavel către Tit 3

1Adu-le aminte să fie supuși stăpânirilor și dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun,

2să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătați, plini de blândețe față de toți oamenii.

3Căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri, trăind în răutate și în pizmă, vrednici să fim urâți și urându-ne unii pe alții.

4Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni,

5El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,

6pe care L-a vărsat din belșug peste noi prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru;

7pentru ca, odată socotiți neprihăniți prin harul Lui, să ne facem în nădejde moștenitori ai vieții veșnice.

8Adevărat este cuvântul acesta, și vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine și de folos pentru oameni!

9Dar de întrebările nebune, de înșirările de neamuri, de certuri și ciorovăieli privitoare la Lege, ferește-te, căci sunt nefolositoare și zadarnice.

10După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări,

11căci știm că un astfel de om este un stricat și păcătuiește, de la sine fiind osândit.

12Când voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic, grăbește-te să vii la mine în Nicopoli, căci acolo m-am hotărât să iernez.

13Ai grijă de legiuitorul Zena și Apolo să nu ducă lipsă de nimic din ce le trebuie pentru călătoria lor.

14Trebuie ca și ai noștri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune pentru nevoile grabnice și să nu stea neroditori.

15Toți cei ce sunt cu mine îți trimit sănătate. Spune sănătate celor ce ne iubesc în credință. Harul să fie cu voi toți! Amin.

← Epistola lui Pavel către Tit 2Read In The App, Free →Philemon 1 →

Study Epistola lui Pavel către Tit 3

KJVMatthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word PicturesReina-Valera (Español)Bíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)

All Chapters

123