Zaharia 7
1În anul al patrulea al împăratului Darius, Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, care este luna lui Chisleu.
2Cei din Betel trimiseseră pe Șarețer și pe Reghem-Melec, cu oamenii săi, să se roage Domnului
3și să întrebe pe preoții din Casa Domnului oștirilor și pe proroci: „Trebuie să plâng și în luna a cincea și să mă înfrânez, cum am făcut atâția ani?”
4Atunci, Cuvântul Domnului oștirilor mi-a vorbit astfel:
5„Spune la tot poporul țării și preoților: ‘Când ați postit și ați plâns în luna a cincea și a șaptea în acești șaptezeci de ani, oare pentru Mine ați postit voi?
6Și când mâncați și beți, nu sunteți voi cei ce mâncați și beți?
7Nu cunoașteți cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin prorocii de mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit și liniștit împreună cu cetățile lui de primprejur și când și partea de miazăzi și câmpia erau locuite?’”
8Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel:
9„Așa a vorbit Domnul oștirilor: ‘Faceți cu adevărat dreptate și purtați-vă cu bunătate și îndurare unul față de altul.
10Nu asupriți pe văduvă și pe orfan, nici pe străin și pe sărac și niciunul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său’.
11Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele și și-au astupat urechile ca să n-audă.
12Și-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oștirilor, prin Duhul Său, prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta, Domnul oștirilor S-a aprins de o mare mânie.
13Când chema El, ei n-au vrut s-asculte. De aceea, nici Eu n-am vrut s-ascult când au chemat ei, zice Domnul oștirilor.
14Ci i-am împrăștiat printre toate neamurile pe care nu le cunoșteau; țara a fost pustiită în urma lor, așa că nimeni nu mai venea și nu mai pleca din ea și, dintr-o țară plăcută cum era, au făcut o pustie!”