Întâia epistolă a lui Petru 2:12
Având comportarea voastră bună printre neamuri, pentru ca în ceea ce vorbesc de rău împotriva voastră ca de niște făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le vor vedea să glorifice pe Dumnezeu în ziua cercetării.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
13Supuneți-vă fiecărei rânduieli omenești pentru Domnul, fie împăratului ca autoritate supremă,
Read all of Întâia epistolă a lui Petru 2
Cross References
Genesis 13:7Şi a fost o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot; şi canaanitul şi perizitul locuiau pe atunci în ţară.
Psalms 37:14Cei stricați au scos sabia și și-au încordat arcurile, pentru a doborî pe cel sărac și nevoiaș și pentru a ucide pe cei ce au o purtare integră.
Isaiah 10:3Şi ce veţi face în ziua cercetării şi în pustiirea care va veni de departe? La cine veţi fugi pentru ajutor? Şi unde veţi lăsa gloria voastră?
Matthew 5:16Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune și să îl glorifice pe Tatăl vostru care este în cer.
Matthew 10:25Ajunge discipolului să fie ca învățătorul său și robului ca domnul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebub, cu cât mai mult pe cei din casa lui?
Luke 6:22Binecuvântați sunteți voi, când oamenii vă vor urî și când vă vor exclude și vă vor ocărî și vor lepăda numele vostru ca rău, datorită Fiului omului.